VIDEO | Popescu, despre o pană de curent națională: Dacă nu construim unități în zona de vest, la un moment dat o pană se va simți în această zonă

Publicat: 18/11/2021, 22:01
Actualizat: 18/11/2021, 23:25

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a declarat joi, la Digi24, că o pană de curent la nivel național ar putea veni în România, dacă nu vor fi investiții în această zonă. El susține că astfel de lucruri se pot întâmpla o dată la 30 de ani și nu vor fi de durată.

El a precizat că România s-a decuplat de la sistemul european și am rămas cu sistemele de producție din Bulgaria și Grecia.

”E un scenariu de apărare civilă. Noi am mai avut acest lucru în anii 70, de genul în care a fost și în ianuarie, anul acesta. În 9 ianuarie, parcă, a fost o pană de electricitate de 8, 9 minute, care s-a simțit în România de vest. (…) S-au decuplat sistemele, România s-a decuplat de la sistemul european și am rămas cu sistemele din Bulgaria și cu Grecia, unitățile de producție fiind în sud, au alimentat sudul țării și zona Moldovei”, a spus ministrul Energiei.

Ministrul atrage atenția că este nevoie de investiții în unități noi de producție a energiei electrice pentru a nu risca să avem o pană de curent. El a precizat că în vestul Europei a fost o astfel de pană generală de curent, dar care a fost rezolvată în 20 de minute.

”Dacă nu construim unități în zona de vest, la un moment dat o pană se va simți în această zonă. Dar nu discutăm de pene de o săptămână. A ținut 20 de minute,, iar pe urmă, partea de sud a reușit să susțină și consumul din Ardeal. (…) Ce a fost în 9 ianuarie s-a mai întâmplat în anii 70, vorbim de lucruri care se întâmplă o dată la 30 de ani”, a declarat Virgil Popescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?